Japonia a avut un număr record de 3,31 milioane de vizitatori luna trecută, conform datelor oficiale, în contextul în care yenul slab a alimentat un boom turistic care aduce sume considerabile în visteria națională, potrivit Reuters.
Numărul vizitatorilor străini care vin în țară pentru afaceri și turism a crescut de la 2,87 milioane, cât era în septembrie, și a depășit precedentul record lunar de 3,29 milioane, stabilit în iulie, arată datele Organizației Naționale a Turismului din Japonia (JNTO).
Până în octombrie, aproximativ 30,2 milioane de turiști au sosit în Japonia, un număr apropiat de recordul anual de 31,9 milioane stabilit în 2019, înainte ca pandemia COVID-19 să închidă frontierele globale.
Faimoasele culori ale frunzelor de toamnă din Japonia au contribuit la creșterea turismului luna trecută, a declarat JNTO.
Turiștii au cheltuit 5,86 trilioane de yeni (37,72 miliarde de dolari) în Japonia până în luna septembrie a acestui an, au arătat datele din octombrie.
Cheltuielile turistice, clasificate drept export în conturile naționale, sunt pe cale să devină al doilea cel mai mare sector de export al Japoniei, după industria auto și înaintea componentelor electronice.